Colegiul Tehnic de Transporturi si Constructii Iași

Școală, valori și devenire

Orice societate umană progresează prin diferențiere și nu prin uniformizare și de aceea interesul școlii noastre nu este acela al tocirii abilităților individuale, până la dispariție, ci respectarea și valorificarea lor prin educație.

De ce suntem noi deosebiți?

Avem chei valorice cu care deschidem secretele filozofiei noastre "Totul pentru: disciplină, corectitudine, competență, performanță, claritate, transparență, dialog, exigență, respect, faire-play și nu în ultimul rând, iubire. "

Deși a trecut timpul şi generații după generații s-au perindat, ne regăsim în spiritul şcolii – profesori şi elevi, fiindcă trăim împreună devenirea, mai ales acum, când liceul şi-a dobândit numele de colegiu, de care suntem cu toții mândri.

Școala este lăcașul valorilor sociale și spirituale, centrul ei fiind elevul, viitorul OM care își va croi un drum în viață și care, la randul său, va fi capabil să formeze alte caractere.

Colegiul Tehnic de Transporturi este de fapt matricea socio-educațională, scopul acesteia, dincolo de actul educativ, fiind acela de a oferi modele, valori și de a constitui liantul copilăriei și al maturității.

Elemente de cultură organizațională (de identificare a școlii )

Firul poveștii a fost prins demult, ca într-o legendă, în 1955, atunci când micii ucenici feroviari descopereau arta unei meserii în transporturi. Apoi, fiecare deopotrivă, elevi și dascăli am început să țesem ușor, cu grijă, prima promoție de liceeni în 1973, pentru ca mai târziu să devenim o școală cu tradiție în domeniul transporturilor. Misiunea școlii noastre a fost și este legată de promovarea unui învațămant tehnic de înaltă calitate, atractiv, care să ofere șanse egale la dezvoltarea personală și profesională a fiecărui elev.

Având în vedere că instituţia noastră este singura din Moldova care asigură o instruire de specialitate de Nivel III, în domeniul transporturilor, telecomunicaţiilor, printr-o colaborare fructuoasă cu societaţile feroviare, ea recrutează elevi din întreaga regiune-mulţi dintre aceştia locuiesc în internatul şcolii cu o capacitate de 300 locuri.

Căminul, precum și cantina școlii deservește în plus și mai multe școli învecinate. Important este faptul că orele de instruire practică se desfășoară în companiile feroviare și service-uri auto pe baza de convenții – protocol. Referitor la personalul școlii există un număr de 128 angajați, din care: 64 profesori titulari, 5 profesori suplinitori, 18 personal auxiliar și 39 nedidactic, plus Clubul Sportiv cu 3 profesori.

Continuare...